6/49 și lozul câștigător

Astea-s numerele:

  • 23 (kg în plus)
  • 20  (kg date jos)
  • 10 (luni de antrenament până acum)
  • 5 (mese pe zi: 3 mese principale și 2 gustări)
  • 3 (antrenamente pe săptămână)
  • 1 (vizită la Tania și Vali în fiecare lună)

Pentru mine, lozul câștigător este Revvolution. Este echipa formată din Tania, Valentin și toți antrenorii care îmi sunt alături.

Aproape în fiecare zi primesc această întrebare: Dar ce ai făcut de ai slăbit atât? Păi…cum să zic..am învățat ce-i disciplina. Am învățat să mănânc corect și să-mi placă la nebunie combinațiile, am descoperit condimente, am descoperit plăcerea de a face sport și starea de euforie (nu, nu oboseală) de după, am înțeles că trebuie să-mi acord timp, dar să fiu perseverentă. Mi-a zis cineva că m-am reinventat. Cred mai degrabă că am redescoperit plăcerea de a mă bucura de viață, de mine și de familia mea.

Pentru mine, declic-ul s-a produs în ianuarie când greutatea ajunsese la o limită care mă băgase în depresie (între noi fie vorba, dulciurile m-au condus acolo). Cinci ani m-am jucat cu diferite diete, unele mai stricte ca altele, hai și puțină înfometare cu un fitos detox bazat pe sucuri, sport aproape deloc și multe dulciuri. Și s-au adunat kilogramele…vreo 23 la număr.

Și la început de an, Facebook mi-a arătat câteva testimoniale de la Revvolution. Și, mai apoi, am descoperit că și în cercul meu de cunoscuți sunt oameni care recomandă Revvolution. Asta e, mi-am zis, trebuie să ajung aici. Am sunat, m-am programat la prima vizită și de aici a început această călătorie frumoasă. Am cunoscut oameni frumoși care au fost alături de mine, care m-au încurajat și m-au motivat să continui.

Mi-au zis câțiva amici :’’Ah, la Revvolution. Dar e scump acolo!’’. Vă sugerez să faceți un calcul și să vedeți cam cât cheltuiți pe mâncare nesănătoasă, pe dulciuri, sucuri acidulate, alcool. Trageți linie și vedeți ce iese. Veți fi surprinși.

Nu e ușor să mergi la evenimente la care defilează platourile cu prăjituri fel de fel, nu e ușor să mergi de sărbători acasă și să te întâmpine cozonacul aburind și pasca aromată, dar dacă înveți să te cenzurezi când trebuie și să guști câte PUȚIN din fiecare, ești pe drumul cel bun.

Așadar, rețeta este simplă și funcționează brici:

  • Respectați planul alimentar întocmai, cel puțin primele 3 luni (pentru acomodare)
  • Faceți 2-3 antrenamente pe săptămână
  • Citiți poveștile Taniei și radeți, sunt pansament pentru suflet
  • Țineți cont de sfaturile lui Valentin și ale antrenorilor. Și rezultatele vor apărea. La mine sunt -20 kg and still counting.

Revvolution pentru mine a fost acel prieten care te ajută la nevoie. A sosit exact în momentul potrivit și m-a ajutat să descopăr o altă latură a mea. A fost greu, n-a fost ușor..ca să citez un clasic în viață 😊. Dar e atât de bine acum și știu sigur că de-acum încolo doar așa va fi.