Am avut o săptămâna interesantă și plină de provocări! Nu știu dacă a fost de vină stresul, dar mi-a fost foarte greu să rezist tentațiilor.
Luni am avut o sesiune de coaching cu Silviu, antrenor Revvolution și kinetoterapeut. Aceste sesiuni au loc în fiecare ediție in cea de-a doua săptămână de program. I-am explicat durerile din zona lombară și m-a încurajat să acord o importanță mai mare exercițiilor făcute în mod corect.
Ce m-a surprins foarte mult a fost faptul că în urma sesiuniilor de coaching fiecare vom primi 3 exerciții individuale personalizate pentru fiecare necesitate.

O altă surpriză plăcută au fost antrenamentele. La primul antrenament am avut circuite în echipe de câte 2 persoane și mi se par cele mai distractive (dar și cele mai solicitante) antrenamente.
La acest circuit am învățat să îmi controlez mai bine mișcările, având în vedere faptul că colega mea trebuia să depindă de sprijinul meu.
Mi s-a părut funny să facem abdomene împreună sau să țin elasticul și ea să alerge. Exerciții care ne-au solicitat pe ambele.
Din acest motiv spun mereu că Revvolution este un un program unic pentru că nu te plictisești niciodată la clasele lor.
Și la cel de-al doilea antrenament din această săptămâna – cel de Body Workout – clasa a fost extrem de interesantă. În trecut evitam exercițiile cu greutățile la sală, iar acum abia aștept săptămâna când avem exerciții cu greutăți.
Am învățat să fac fandarile cu greutăți. Aparent ușor la prima vedere, dar destul de solicitant dacă le faci corect.
Apreciez antrenorii care au stat constant lângă noi. Iannis a avut grijă să mă corecteze și să îmi explice cum să mă uit în oglindă că să văd dacă fac exercițiul corect. Într-adevăr avea dreptate, uitându-mă în oglindă corpul meu nu era liniar.
Good! Un alt exercițiu trecut pe listă!

În ceea ce privește planul alimentar, acesta a fost destul de ușor de ținut și de preparat. În fotografiile de mai jos puteți regăsi planul meu pe o zi, extrem de rapid și foarte gustos 🙂

100gr humus+ 2 Wasa + rosie și ridiche
mâncare de pastai de fasole verde și piept pasare
salată cu ton

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În această săptămâna pe lângă pofta de dulciuri, m-am confruntat și cu micul disconfort în zona lombară, lucru care se resimte de fiecare dată când se schimbă vremea.
Doar că de data aceasta, disconfortul a fost un pic mai mic, în considerație cu anii trecuți.

Având în vedere acest disconfort, în weekend am participat și la seminarul de kinetoterapie ținut de Silviu.
În cadrul semninarului am învățat cum să adopt o poziție corectă la birou și ce impact are asupra zonei lombare o poziție incorectă.
Am învățat exercițiile care se fac la kinetoterapie și care ar trebuie făcute acasă pentru după o zi de stat la birou. Am rămas impresionată de acest seminar și cred că este un concept unic pe piață.
Silviu nu este doar un simplu antrenor, ci mult mai mult. Este un om pasionat de ceea ce face și în cadrul seminarului a reușit să transmită asta.

Revvolution a reușit să mă surprindă din nou într-un mod plăcut, începând de la antrenamente și terminând cu seminarul de kinetoterapie.

Așadar se încheie o nouă săptămâna în care am învățat că nu mergi la sală doar că să slăbești, ci că să fii mai sănătos! Sunt mândră de mine că am să reușit ca până acum să fac față tentațiilor și mai ales că am învățat să fac sport într-un mod corect.