Am venit la Revvolution pentru că atinsesem o greutate care mă făcea să mă simt ca un om bolnav, respectiv 102,8 kg și mă apropiasem mult de recordul meu negativ care a fost de 105 kg. Era o provocare să trebuiască să urc câteva etaje pe scări și era crunt dimineața când trebuia să mă aplec pentru a mă lega la șireturi.

Am aflat de program de la sora mea care este o persoană activă și atentă la ceea ce mănâncă. Ea, știind cine este Valentin Vasile, a văzut postare pe o pagină de Facebook legat de o nouă campanie pentru Revvolutia Kilogramelor și mi-a trimis-o imediat mie spunându-mi că nici nu vrea să audă că nu încerc să mă înscriu. Bineînțeles că a fost exact la momentul potrivit cu schimbarea pe care eu mi-o doream. M-am înscris și spre surprinderea mea, am fost norocos să fiu ales.


În 5 luni am slăbit 19 kg După prima luna reușisem să slăbesc mai bine de 7 kg de grăsime.
În prima luna a fost destul de greu să urmez planul alimentar. După primele două săptămâni încă mai aveam îndoieli că o să pot rezista tentației de a mânca mai mult pentru că marea mea problemă a fost întotdeauna nu ceea ce mănânc ci cantitatea, dar și orele la care mâncam. Din a treia săptămână am început să simt schimbările în bine și starea mea de spirit s-a schimbat brusc în bine.

Eu am trecut prin trei grupe: Grow, More, Up. Pot spune că pentru mine a fost o evoluție normală pentru intensitatea necesară la care puteam eu face față. Cel mai bine m-am simțit la More, dar m-am bucurat la maxim de fiecare antrenament. Exerciții diferite la fiecare ședință, antrenorii au știut întotdeauna să mă ajute să fiu motivat, nu am fost menajat și nici nu mi-am dorit asta. Am fost ajutat să fac ceea ce îmi doream, respectiv să îmi forțez limitele și să îmi pun în mișcare mușchi pe care nu îi mai folosisem de peste 10 ani.

M-am gândit să renunț. După 3 luni am crezut că nu o să mai pot slăbi și mai mult. Din fericire nu a fost decât un prag pe care l-am trecut ținându-mă de planul alimentar. Ce m-a mai ajutat pe mine a fost că am ajuns să îl cunosc pe Valentin prin intermediul celor două cărți și a interacțiunii cu el și scepticismul pe are îl aveam la început, a dispărut complet și a fost înlocuit de respect și admirație. Eu spun că e păcat să nu reușești să câștigi o astfel de luptă când ai cele mai tari arme pe care ți le-ai putea dori: un supernutritionist; o superechipa de antrenori și toată susținerea motivațională de care ai nevoie.

Obiectivul meu final este de a îmi stabiliza greutatea acolo unde mă simt confortabil. La 10 luni de când am intrat în program și la 4 luni după ce am terminat programul, greutatea mea este acolo unde mi-am dorit. Sunt o persoană incomparabil mai activă față de cum eram, iar la nivel mental sunt complet schimbat legat de ceea ce trebuie să mănânc și să beau, cum să mănânc, când să mănânc etc.

Pentru mine Revvolution reprezintă schimbarea pe care o anticipam în viața mea. Simțeam că voi face ceva pentru a desface paradigma în care trăiam, dar declicul necesar a venit prin Revvolution. Această schimbare a stilului meu de viață a însemnat schimbări în lanț pe toate planurile, profesional, familial, atitudine față de ceea ce pot face și cum să acționez. Mi-am schimbat modul de gândire și pespectiva din care să văd lucrurile ce mi se întâmplă.
A fost o experiență foarte plăcută pe care o recomand oricui, oricând am ocazia.
Cel mai mult în program mi-au plăcut oamenii și atmosfera. Atât angajații sălii cât și cei pe care i-am întâlnit la sală, la antrenamente m-au făcut să mă simt de fiecare dată de parcă veneam într-un loc unde toată lumea se cunoștea cu toată lumea, ceea ce creea o atmosferă relaxată. Acesta experiență, printre altele, mi-a adus și câteva relații de prietenie.
Este o experiență pe care doresc să o repet și pe care doresc și o recomand tuturor celor pe care îi cunosc. Voi rămâne un ambasador al stilului de viață sănătos pe care Valentin Vasile și programul Revvolution îl recomanda și îl voi promova cu orice ocazie.