Când trei doctori îți spun că trebuie să slăbești pentru că greutatea este cea care îți agravează problemele de sănătate, te gândești să iei în serios slăbitul. Toată viața mea am fost plinuță mai mult sau mai puțin și știam o grămadă de rețete de slăbit care eșuează, dar niciuna care să dea rezultate cu adevărat. Așa că am căutat o soluție completă care să combine alimentația, sportul și suportul emoțional iar căutarea mea a avut un singur rezultat = Revvolution. În plus locația este accesibilă, așadar ce îmi puteam dori mai mult?!

De Revvolution am aflat  prin search on google și am decis că e timpul să încerc.

Am reușit să slăbesc peste 20 de kg în 12 luni și de 6 luni mă mențin.

Planul alimentar m-a ajutat să îmi descopăr noi preferințe și a fost foarte ușor să îl urmăresc, ba mai mult a devenit un stil de viață pentru mine, iar micile abateri am învățat să le recunosc și să le gestionez astfel încât să nu mă mai îngraș, dar nici să trăiesc cu frustari. Mulțumesc mult nutritionistei pentru asta!

Antrenamentele sunt fun și dau dependență. Abia aștept să revin de fiecare dată.

Nu m-am gândit niciodată să renunț, singurul impediment ar fi doar dacă sănătatea nu îmi va mai permite.

Mi-am atins obiectivul în ceea ce privește partea de slăbit. Acum că am căpătat încredere în mine ( lucru ce îl pierdusem), vreau să ridic ștafeta și să fac pătratele.  Revvolution înseamnă pentru mine un stil de viață sănătos, echilibrat, activ și fun.

Experiența a fost și este o călătorie în care îmi descopăr noi limite, le depășesc și devin o versiune mai bună a mea, iar Revvolution mă motivează să fac acest lucru.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că meniul a ușor de urmat, m-a făcut să intru cu plăcere în bucătărie, iar la capitolul sport ador antrenamentele cu circuite.

Voi continua să vin și sunt deja persoane la Revvolution ca urmare a recomandării mele și voi continua să vă recomand pentru că rezultatele sunt foarte bune.